Concluzii

In Romania, gandirea militara a constientizat rolul important  al Serviciului de Informatii in cunoasterea inamicului  si in buna desfasurare a activitatilor militare. Dar lipsa fondurilor banesti sau deturnarea lor spre alte intrebuintari au facut imposibila organizarea unui serviciu eficient de informatii al armatei, astfel ca declansarea razboiului in luna august  1914 si, ulterior, intrarea armatei romane in campanie au gasit organismul militar si societatea civila nepregatite in acest domeniu.

Totusi, gratie unei gandiri flexibile, total ancorata la cerintele frontului si la interesele nationale, ofiterii  romani stat-majoristi au facut eforturi  pentru crearea unor structuri informative adecvate si au apelat  la mijloace si metode adecvate pentru culegerea informatiilor necesare  comandamentelor.

Oricum, se poate constata ca Serviciile de informatii romanesti, dar mai ales structurile informative ale armatei romane, in ansamblul lor, au urmat o evolutie determinata de mersul evenimentelor politico-militare interne si internationale si, implicit de situatia armatei romane, in functie de necesitatile planurilor de campanie sau ordinelor operative.

Structuri informative romanesti au  incercat de multe ori sa se completeze reciproc si cand au reusit acest lucru s-au obtinut rezultate importante prin structurile de informatii militare si civile secrete, atat in timpul armistitiului si pacii, cat si in campania contra Ungariei comuniste, intr-o perioada cand serviciul de informatii, oficial, suferea modificari si reorganizari la intervale scurte incat este greu sa credem ca-si putea intra rapid in atributii cu  maxima eficienta .

Mai trebuie remarcat si faptul ca in acel timp, Romania nu dispunea in cadrul guvernului sau la nivelul ansamblului structurilor de informatii de un serviciu de centralizare, analiza, evaluare, si valorificare a informatiilor de interes pentru apararea si promovarea intereselor national-statale. Aceste activitati, atat de specializate si tehniciste dar de mare importanta, care intrau de regula in atributiile serviciilor sau comunitatii lor  erau lasate in responsabilitatea membrilor guvernului, care la randul lor se consultau cu primul ministru si cu regele, sau difuzau informatiile in stare bruta, in cel mai bun caz, insotite uneori de opinii personale.

Deci, lipsa de masuri eficiente in materie de contracarare a surselor de insecuritate si multe din vulnerabilitatile societatii romanesti din acea perioada explica in mare masura reactiile factorilor de decizie ai statului roman, sub imperiul starilor emotionale, pentru ca primul razboi mondial a gasit Romania nepregatita la unul din cele mai importante capitole ale suprastructurii statale: serviciile de informatii.  De unde, si concluzia valabila si astazi ca un serviciu de informatii, bine organizat si specializat, ca sa poata furniza informatii  ce  se pot valorifica se pregateste din timp si nu se improvizeaza sub presiunea factorilor politici conjuncturali. De aici, necesitatea elaborarii unor strategii si politici de  securitate, pe termen mediu si lung, determinate de interesul national.