Intrarea in razboi

Poziționarea sa strategică la flancul celor două alianțe aflate în conflict, precum și o armată de 600.000 de oameni au fost motivele pentru care ambele tabere au depus eforturi intense pentru a atrage România de partea lor. Se credea că intrarea României de partea Antantei va avea un impact decisiv asupra războiului. Mareșalul Paul von Hindenburg a exprimat cel mai bine această convingere: „judecând după situația militară consideram că era suficient ca România să intre în acțiune pentru a decide soarta războiului mondial”. 

Cu toate acestea România nu ales cel mai favorabil moment pentru a intra în război. Neîncrederea cvasigenerală a liderilor politici și militari români în Rusia, l-a determinat pe primul ministru Ionel Brătianu să amâne alăturarea României puterilor Antantei, până în momentul în care Rusia a fost de acord să recunoască în scris revendicările României. S-au pierdut în acest fel două luni prețioase, astfel că România a intrat în război când Ofensiva Brusilov și Bătălia de pe Somme practic încetaseră. „Tragismul situației a fost că România, tărăgănând lucrurile pe problema alăturării Aliaților, a lăsat luarea unei decizii până când a fost prea târziu, și în loc să participe la consolidarea unui mare succes în iunie ea sa oferit pe sine însăși în august unei impetuoase răzbunări germane.