Relatiile externe

Relațiile cu Marile Puteri

 

În ultimul deceniu dinaintea declanșării războiului au început să se manifeste tendințele unei încercări de reașezare a raporturilor României cu marile puteri europene. Din 1883, România era membră a Triplei Alianțe și, pe cale de consecință, în majoritatea situațiilor a urmat linia de conduită externă a acesteia, fără mari reușite în a reuși să o influențeze. Totuși, începând cu criza bosniacă și războaiele balcanice, România a început să se distanțeze de pozițiile Triplicei, în special de cele ale Austro-Ungariei. Are loc o reorientare în cadrul alianței tot mai mult spre Germania, ca partener preferat, concomitent cu dezvoltarea unui proces de consultare și coordonare a pozițiilor naționale cu Italia.

Concomitent începe și un proces de apropiere de țările Antantei, pe fondul interesului manifestat de acestea pentru diferite aspecte ale situației din Balcani. Rusia își făcuse public obiectivul urmărit în această zonă - stăpânirea strâmtorilor - „drepturi speciale” recunoscute ca legitime de Franța, prin prisma sprijinului pe care Rusia i-l putea oferi într-un posibil război cu Germania. Deși făceau eforturi pentru a determina ieșirea României din Tripla Alianță, nici Franța nici Marea Britanie, interesul lor primordial era de a nu deranja Rusia, astfel încât nu erau dispuse să acorde garanții de securitate României într-o astfel de eventualitate.

Contactele cu țările Antantei s-au intensificat după cele două războaie balcanice, luându-se în discuțiile modalitățile în care acestea ar fi putu sprijini România în îndeplinirea obiectivelor sale naționale. Pe măsură ce se probabilitatea izbucnirii unui conflict între cele două tabere devenea tot mai evidentă, problema atragerii României de partea Antantei devenise una acută. Un document al ministerului rus de externe sublinia acest imperativ arătând că „Această Românie trebuie să o câștigăm cu orice preț, atât pentru ora prezentă, cât și pentru viitor”.

 

Relațiile cu țările balcanice

Dezvoltarea relațiilor cu statele din Balcani a fost una dintre prioritățile politicii externe a României în toată perioada care a urmat cuceririi independenței. Dinamica acestor raporturi nu a fost una uniformă, fiind influențată de o serie de factori cum ar fi: evoluția intereselor politice, economice și de securitate ale României, atitudinea guvernelor de la Atena, Belgrad, Istanbul și Sofia față de țara noastră, raporturile acestor țări cu marile puteri precum și imixtiunile celor două blocuri militare adverse în regiune.[19]:p. 74

România avea trei mari interese strategice de securitate în această regiune:

apărarea lungii frontiere danubiene precum și a frontierei terestre dintre Dunăreși Marea Neagră;

menținerea deschisă a strâmtorilor Bosfor și Dardanele prin care se realizau 90% din schimburile cu exteriorul

evitarea izolării sau încercuirii politice a României prin menținerea deschisă a comunicației Salonic-Niș-Dunăre, prevenirea blocării sale ca urmare a unor conflicte locale sau preluării sub control strict de către una din marile puteri din regiune.